Skip to main content

Procedura in caz de Deces la Domiciliu

In cazul in care te afli in iminenta situatie de a avea un deces in familie care se va produce la domiciliu, este bine sa cunosti toate etapele ce vor urma ulterior nefericitului eveniment.
Am elaborat un ghid succint care sa te indrume pas cu pas in privinta acestora, astfel incat sa nu adaugi o doza suplimentara de stres intr-o astfel de situatie.

Pasul 1. Anuntarea si constatarea decesului

E bine sa ai pregatite urmatoarele lucruri :

  • Cartea de identitate in original a persoanei decedate;
  • Dosarul medical sau o externarare cat mai recenta din spital care sa ateste boala de care suferea;
  • Obiectele vestimentare (optional);

Odata ce a survenit decesul, ai urmatoarele optiuni la indemana:

Daca suni la Ambulanta (112), in functie de disponibilitate, va fi trimis un echipaj care va efectua EKG persoanei in cauza. Ulterior acestia iti vor recomanda sa iei legatura cu o firma de pompe funebre sau cu medicul de familie, pentru a intra in posesia actului de constatare al decesului. Persoanalul de pe Ambulanta nu elibereaza Actul de Constatare al decesului, deoarece nu detine aceasta calitate. Ei nu fac altceva decat sa constate decesul dovedind ca inima s-a oprit, urmand ca ulterior sa luati legatura cu o firma specializata.

Apelul direct la  firma de servicii funeare, te va scuti de timp pierdut intrucat aceasta va trimite o echipa la adresa indicata de tine impreuna cu un medic legist care va inspecta persoana decedata si ulterior va elibera Certificatul Constatator al Decesului de care ai nevoie pentru a scoate Certificatul de Deces in original. De asemenea acestia te pot ajuta si indruma in continuare pentru urmatorii pasi pe care ii ai de facut.

2. Imbalsamarea/Tanatopraxia

Din momentul in care s-a efectuat constatarea decesului si au trecut un minim de 2 ore de la aceasta, se poate face procesul de imbalsamare a decedatului, care este unul minim invaziv ( a nu se confunda cu autopsia). Aceasta procedura este obligatorie in 99% din cazuri daca se doreste a depune decedatul la capela, deasemenea daca se transporta decedatul pe o distanta mai mare de 30km. In urma imbalsamarii se va elibera un Certificat de Imbalsamare care da dreptul de depunere la capela si de transport.

Pasul 3. Preluarea decedatului de la domiciliu

In timp ce medicul completeaza certificatul constatator al decesului in baza actelor medicale, personalul firmei de pompe funebre se ocupa de preluarea decedatului de la domiciliu cu o targa speciala. Daca familia are pregatite hainele pentru acest eveniment le poate inmana personalului de la firma, daca nu, le poate aduce ulterior la sediu firmei.

Preluarea decedatului de la domiciliu in saci negri se va face numai in cazuri exceptionale ( stari de putrefactie) .

Preluarea persoanei decedate se va face in urma completarii unor cereri tip in care familia isi da acordul pentru acest lucru, totodata existand si un proces verbal de ridicare in care sunt trecute obiectele de valoare gasite asupra decedatului.

Pasul 4.  Toaletare / Imbracare / Machiaj / Tanatoestetica

In urma imbalsamarii se va efectua toaletarea si igienizarea persoanei decedate apoi se va imbraca cu obiectele vestimentare aduse de familie, sau dupa caz, de la firma de servicii funerare. Pentru o imagine cat mai putin marcanta pentru familie, se va efectua machiajul sau dupa caz tanatoestetica. In urma unei fotografii pusa la dispozitie de catre familie, experta noastra in acest domeniu, va putea face un machiaj cat mai exact persoanei decedate ,chiar o va putea si vopsi pentru o imagine cat mai placuta a acesteia. Toate aceste proceduri se fac de un personal calificat cu maxima atentie si empatie.

Pasul 5. Camera frigorifica

In urma tuturor procedurilor de mai sus, persoana decedata va putea fi depusa la camera frigorifica pana cand familia rezolva toate aspectele legale legate de starea civila, capela si cimitir. Persoana decedata poate sta oricat doreste familia la camera frigorifica, in functie de anumite lucruri neprevazute ce pot aparea.

Pasul 6. Alegerea pachetului funerar

Odata depasit impactul creat de tragicul eveniment, e bine sa te prezinti la casa funerara pentru a stabili pachetul de inmormantare aferent nevoilor tale. Aici o poti alege sicriul, crucea , batistele, prosoapele si tot ce este necesar pentru o inmormantare completa. Un consultant al firmei va fi mereu in preajma ta pentru a te consilia in a face ceea mai buna alegere in functie de dorintele tale.

Pasul 7. Depunerea la Capela

Acest lucru se poate face oricand dupa ce s-a efectuat imbalsamarea deoarece avem certificatul de imbalsamare necesar in acest sens. In momentul in care depunerea se va face la capela indicata de familie, indiferent ca este capela bisericii de unde apartine sau capela cimitirului , certificatul de imbalsamare in original se va inmana de catre persoanlul casei de pompe funebre domnilor responsabili de la capela cu acest lucru.

Pasul 8. Eliberarea Actului de Deces si a Adeverintei de Inhumare

In momentul in care familia intra in posesia actului de Constatare al Decesului in original, eliberat ori de medicul firmei de pompe funebre ori de medicul de familie, trebuie sa se duca pe raza sectorului sau a primariei unde a survenit decesul, pentru a putea scoate Certificatul de Deces in original si Adeverinta de Inhumare.

Acte necesare pentru eliberarea Certificatul de Deces si a Adeverintei de Inhumare

  • C.I. / B.I. decedat/a original si copie
  • Certificat de nastere si casatorie original si copie al decedatului/ei sau declaratie tip pe propria raspundere daca nu este gasit
  • C.I. ruda de gradul 1 original si copie
  • Certificat de nastere si casatorie ruda gradul 1 in copie
  • Certificat constatator al decesului in original si copie de la medic

In urma eliberarii actului de deces si a adeverintei de inhumare o sa vi se retina actul constatator al decesului in original si cartea de identitate a decedatului/ei sau o sa o taie si o sa vi-o inapoieze.

O situatie mai putin intalnita care poate aparea este urmatoarea:

– Daca decesul a survenit, actul de constatare al decesului a fost intocmit dar familia din diferite motive, nu s-a prezentat la starea civila in timp de 72 de ore, acestia au obligatia de a merge intai la Parchet pentru a obtine o adeverinta apoi cu aceasta si cu toate actele de mai sus se va duce la starea civila pentru a obtine certificatul de deces si adeverinta de inhumare

Programul destinat declararii deceselor al starilor civile sau al primariilor este ZILNIC, de Luni pana Vineri intre orele 09.00 si 16.00 si Sambata si Duminica intre orele 10.00 si 13.00. Aceste intervale pot diferi in functie de fiecare institutie in parte.
Decesul se poate declara 365 de zile pe an chiar daca sunt sarbatori legale, zile libere nationale sau alte zile in care ati crede ca ar fi inchis.

Pasul 9. Locul de Veci

In urma declararii decesului la starea civila sau a Primariei de pe raza careia s-a produs tragicul eveniment e bine sa va indrepti catre cimitirul unde ai locul de veci. Trebuie sa te prezinti cu urmatoarele acte la administratia acestuia:

  • C.I. ruda original si copie
  • Certificat Deces original si copie
  • Adeverinta de Inhumare original ( ramane la cimitir )
  • Actul de Proprietate al locului de veci

In baza acestor acte administratorul cimitirului o sa identifice locul pe care il detii (loc de pamant sau cavou) si, in functie de acesta o sa te puna sa achiti factura pentru sapat/deshumat/ridicare capac cripta/igienizare, dupa care va merge cu tine pentru identificarea locului. In cazul in care depunerea decedatului se face la capela cimitirului va trebui sa achiti si contravaloarea acesteia pe zi si o sa ti se dea numarul de telefon al preotului, pentru a putea stabili cu acesta ziua si ora inmormantarii. Acest lucru se face de obicei cand acesta vine si oficiaza slujba de stalpi . E bine sa anunti ulterior firma de pompe funebre ora inceperii slujbei de inmormantare, pentru ca aceasta sa vina cu 30 de minute inainte si sa aranjeze tot ceea ce este necesar pentru procesiunea funerara.

In cazul in care nu detii loc de veci, exista doua variante :

Sa le luam pe rand,

Daca doresti sa cumperi un loc de veci, vei putea alege orice locatie cu conditia sa gasesti locuri disponibilite. Se va achita contravaloarea locului de veci propriu zis , de ex. 3000lei, la care se adauga contravaloarea facturii de inmormantare, sa zicem 2000lei. Avantajul in acest caz il constituie considerentele pe baza carora ai cumparat locul de veci (aproape de domiciliu, acces facil, etc ) si posibilitatea de a-l vinde oricand doresti.

Daca insa te aflli in situatia in care nu detii suficienti bani la momentul respectiv, e bine sa sti ca poti beneficia de un loc de veci gratuit, oferit de catre stat. Il poti obtine de la Administratia Cimitirelor din cadrul Institutului Mina Minovici, mai exact intrarea din spate de langa Crematoriu. Aici trebuie sa te prezinti cu urmatoarele acte:

C.I. ruda original si copie

  • Certificat de Deces original si copie
  • Adeverinta de Inhumare original si copie
  • Cerere tip completata pe loc

In baza acestor acte si a cererii facute o sa ti se ofere un loc de veci gratuit in una dintre cele doua locatii disponibile:

  • Cimitirul Straulesti 2
  • Cimitirul Bucuresti Vest

Dupa ce ai ales varianta convenabila pentru tine, doamna de la ghiseu o sa treaca pe spatele adeverintei de inhumare numarul repartitiei si, ulterior, trebuie sa te duci direct la cimitir pentru a achita doar factura de inmormantare, asta inseamnand ca ati scutit 3000lei .

ATENTIE!
Locul de veci gratuit se obtine numai dupa ce decesul a survenit si aveti actele de mai sus, altfel NU!

Acest lucru constituie un mic dezavantaj pentru ca in acele momente esti nevoit sa alergi prin tot orasul pentru a-l putea obtine, insa in situatia in care orice banut conteaza, acest lucru nu mai pare atat de rau. Un alt mic dezavantaj il constituie faptul ca nu ai decat doua variante de cimitire la dispozitie, iar acestea pot fi mai greu accesibile cu mijloacele de transport in comun sau foarte departe de locul tau de domiciliu.

Pasul 10. Parastasul

In cele mai multe cazuri, familia doreste ca parastasul sa aiba loc la un restaurant, dupa terminarea inmormantarii. De acest aspect de poate ocupa atat familia, cat si un reprezentant al firmei de pompe funebre. Alegerea restaurantului trebuie sa tina cont de anumite criterii :

  • Varsta persoanelor aflate pe lista de invitati
  • Distanta dintre cimitir si restaurant sa fie cat mai mica
  • Tipurile de meniu oferite
  • Recenziile restaurantului

Daca restaurantul se afla in imediata apropriere a cimitirului, persoanele de la inmormantare o sa vina intr-un numar mare, pe cand daca s-ar afla mai departe majoritatea renunta .

E bine sa sti ca in fiecare Miercuri si Vineri din an mancarea va fi de post , indiferent daca evenimentul va avea loc in afara posturilor clasice. Se poate ca in anumite zile de Miercuri sau Vineri sa fie dezlegare la peste, sau sa fie Harti.

Pasul 11. Ziua Inmormantarii

In acesta zi trista trebuie sa te asigurai ca ai anuntat firma de pompe funebre ora la care va incepe slujba de inmormantare. Va trebui sa desemnezi o persoana care va merge cu preotul in masina catre cimitir, in cazul in care capela nu se afla in incinta cimitirului. Trebuie sa ai la tine Certificatul de Deces in original, in cazul in care preotul doreste sa il vada. Trebuie anuntat restaurantul cu privire la eventualele mici modificari alea numarului de meniuri, totodata trebuie sa desemnezi o persoana care sa sune restaurantul in momentul in care slujba a luat sfarsit si persoanele participante se indreapta catre acesta.

Inainte cu 30 de minute sa inceapa procesiunea funerara, firmei de pompe funebre contractata, o sa se prezinte cu absolut tot ce este necesar pentru a putea aranja colivele, colacii, pachetele alimentare (in cazul in care nu s-a dorit sa se duca la restaurant) vinul, prosoapele si batistele.

In momentul in care slujba va incepe o persoana sau un reprezentant al firmei va aprinde cele 2 lumanari groase atasate prosoapelor mari destinate preotului si a dascalului si i le va inmana acestora, apoi va aprinde toate lumanarile batistelor care au atasate si un banut tuturor persoanelor participante la inmormantare, apoi slujba va continua fara alte intreruperi. In momentul in care procesiunea va lua sfarsit, o persoana va trebui sa ia cosul cu coliva si sa imparta in pahare coliva tuturor persoanelor, apoi toata lumea se va duce catre restaurant impreuna cu preotul care va oficia o mica slujba si aici si va binecuvanta masa, oamenii aflati la parastas si pachetele ce vor fi impartite ulterior.

Pasul 12. Ajutorul de Inmormantare si Ultima Pensie

Ajutorul de inmormantare se acorda de la casa de pensii unde decedatul/a a fost pensionar/a. Contravaloarea acestuia in 2024 este de 7567 lei indiferent de cuantumul pensiei primite de decedat/a.

Documentatia necesara pentru a-l putea obtine este :

  • C.I. / B.I. in original si copie persoana care a suportat cheltuielile de deces
  • Certificatul de Deces in original si copie
  • Talonul de Pensie al decedatului/ei
  • Cerere Eliberare Ajutor Ddeces
  • Declaratie tip Cheltuieli Deces
  • Factura si bonul fiscal in original ( ramane la casa de pensii)

Termenul de eliberare al banilor este intre 3 si 5 zile in functie de casa de pensii.

ATENTIE!

  • In cazul in care persoana decedata avea talon de pensie de handicap, special, indemnizatie aceasta nu beneficaza de ajutorul de deces!
  • In cazul in care persoana decedata nu este pensionara dar sotul/sotia este, aceasta poate beneficia de jumatate din cuantumul ajutorului de deces in baza talonului de pensie a acesteia!

Ultima pensie o poate incasa familia in doua moduri

  • Cash de la oficiul postal de care apartinea in baza unei adeverinte eliberate de la casa de pensii
  • Automat pe card daca pensia era virata pe acesta

Pensia se acorda intotdeauna pe luna in curs, niciodata pensia nu este cu o luna in urma, deci daca persoana a incasat pensia si apoi a decedat inainte sa treaca in luna urmatoare , familia persoanei nu mai beneficiaza de aceasta. Daca persoana traieste o zi din luna urmatoare familia are dreptul sa solicite pensia intreaga pe toata luna. Daca decesul a avut loc in situatia de mai sus si pensia o aducea postasul, acesta nu o sa o mai lase decat daca familia are adeverinta de la casa de pensii pentru ultima pensie, in caz contrar va trebui sa se duca la oficiul postal si o va incasa cash de acolo.

Casa de pensii Sector 1, 2 si 5 este pe Bld Lacul Tei nr.17
Program casierie: de Luni – Joi  09.00   15.00
Vineri:      09.00    11.00

Casa de pensii Sector 3 si 4 este pe Calea Vitan nr.6
Program casierie: de  Luni – Joi  09.00   15.00
Vineri :     09.00    11.00

Casa de pensii sector 6 este pe Str Drumul Taberei 18
Aceasta nu are casierie, si in baza dispozitiei de plata si a certificatului de deces va trebui sa mergi la una dintre cele doua casierii de mai sus pentru a putea incasa ajutorul de deces.

De ajutorul de deces mai beneficiaza si persoanele salariate sau aflate in concediu medical sau toate persoanele care achita lunar la casa de pensii contributiile !

Acte necesare pentru ajutorul de deces in cazul salariatilor

  • C.I./ B.I. ruda original si copie
  • Certificat Nastere si Casatorie original si copie ruda
  • Certificat Deces original si copie
  • Cerere tip
  • Factura si bonul fiscal in original
  • Declaratie ca a suportat cheltuielile de deces
  • Adeverinta de Salariat
  • Extras din revisal (o adeverinta din care sa rezulte incetarea contractului de munca o data cu decesul acestuia cu mentiunea conform cu originalul)

Aceste acte se depun la Casa de Pensii din Calea Vitan la etajul 1 si au ca termen de solutionare aproximativ trei zile lucratoare.

× Cum te putem ajuta?