sigla Biserica Ortodoxa Romana

Biserica Ortodoxa Romana

“In Iisus Hristos nu exista o viata pana la moarte si o viata dupa moarte, ci o singura viata, care-i unica: de la nastere in vesnicie. “ – Parintele Constantin Necula

Conform invatarilor Bisericii Ortodoxe, salvarea survine printr-o viata traita in sfintenie, in bunatate, credinta si prin ascultarea poruncilor Lui Dumnezeu. Luand exemplul vietii duse de Iisus Hristos pe pamant, crestinii isi indruma
traiul dupa chipul si asemanarea Mantuitorului, pentru a sfarsi prin salvarea sufletului si pentru primirea unui loc de veci in Rai, in Imparatia Cerurilor.

Notiunile de Rai si de Iad fac amandoua parte din vointa Domnului si din dorinta sa de a clasifica sufletele celor odata vii. Nu exista Purgatoriu sau loc de mijloc, precum nu exista nici moartea vesnica, ci renasterea intru Imparatia Cerurilor. Asadar, orice persoana care se teme de apropiata Moarte nu ar trebui sa o vada ca pe un sfarsit al vietii, ci ca pe o continuitate a acesteia, dupa vointa Lui Dumnezeu conform cu felul in care si-a trait zilele pe pamant.

Moartea este iminenta in cazul oricui

In traditia crestin ortodoxa romaneasca, atunci cand viata cuiva este pe cale de a se sfarsi, rudele acelei persoane apeleaza la preotul locului, din parohia de care tine familia, pentru a veni la capatul celui ce va pleca pe lumea cealalta si a-l face sa-si marturiseasca pacatele pentru ultima data in aceasta viata. De obicei si crestineste, cei apropiati persoanei care este la finele vietii sale aprind o lumanare la capataiul acesteia pentru ca Domnul sa vada si sa calauzeasca sufletul celui mort pe calea vesniciei.

In cazul celor care au murit fara lumanare in mana sau la capatai, inainte de Sfintele Pasti se da la altar, la preot, o faclie(lumanare mare), invelita cu panza alba cu prosop. Preotul va aprinde aceasta lumanare de la Pasti pâna la Inaltare, la toate slujbele de la biserica.

“Daca in natura ne-am obisnuit sa vedem ca lucrurile “apar si dispar”, omul se impune cu taina sa de indestructibilitate. Omul nu poate “pieri” si aparenta “moarte” nu-l poate distruge pe om. Aceasta permanenta a omului pana la vesnicie este insasi taina omului. De aceea omorarea unui om este o crima ce nu se iarta, ci se ispaseste … Blestemul mortii este “judecata” cea mai dura.” – Parintele Ghelasie Gheorghe de la Frasinei

Dupa ce persoana aflata pe moarte a plecat pe veci pe lumea cealalta, preotul chemat pentru spovedirea si impartasirea pacatosului se va invesmanta cu epitrahilul, va pune tamaie in cadelnita si va face slujba trisaghionului si citirea stalpilor. Dupa ce s-au oficiat cantari si cuvantari bisericesti pentru sufletul mortului la casa acestuia, familia stabileste o data si o ora pentru inmormantarea persoanei in cauza, pentru a se oficia inmormantarea propriu zisa. Preotul este singurul cel mai avizat cunoscator al regulilor bisericesti si este consultat de fiecare data cand are loc un deces.

Preotul este singurul cel mai avizat slujitor al bisericii care stie cum trebuie sa se desfasoare ceremonia de inmormantare

Stalpul Bisericii crestin ortodoxe romane isi ia rolul hotarator si indruma familia intristata si indoliata pe calea ce trebuie urmata pentru ca inmormantarea sa aiba loc asa cum este de trebuinta.

Dar, inainte de toate, ceea ce se petrecere la casa decedatului are un rol foarte important in intreg procesul inhumarii de apoi. Trupul se pregateste de a merge pe ultimul drum, inainte de a fi situat intr-un sicriu. Spalarea si imbracarea inmormantarecorpului celui mort tine de traditiile funerare ce au loc la fiecare inmormantare crestin ortodoxa. Odata ce se oficiaza aceste procese determinante, se cere de la biserica tamaie, carbune, lumanari, sfesnic, toiag, o cruce si o icoana care, de asemenea, se amplaseaza pe pieptul celui trecut pe lumea cealalta.

Preotul trebuie sa stabileasca si orele potrivite pentru slujba de la biserica ce va avea loc pentru pomenirea sufletului mortului. Si clopotarul bisericii isi are rolul bine definit si trebuie sa fie instiintat cand anume sa traga clopotele pentru anuntarea decesului persoanei, dar si pentru ca lumea sa stie si sa se roage pentru pacatele celui decedat.

Priveghiul: ultimele 3 zile de „ramas bun” de la cel trecut in nefiinta

La casa celui trecut in nefiinta se face, mai apoi, un priveghi la care vor veni toti cei care l-au cunoscut pe raposat si care isi doresc sa isi ia ramas bun pentru ultima data din aceasta viata de la acesta. Se aprind lumanari, se ofera mici privegiulpomene, se roaga si se spun rugaciuni in gand pentru iertarea pacatelor. Obiceiul cu pusul banilor peste icoana mortului si peste lumanarea din mainile acestuia nu este un lucru pozitiv deoarece banii reprezinta viata materiala si pot “ingreuna” sufletul decedatului.

Daca se doreste a se inmana bani pentru obiceiurile de ingropaciune, atunci acestia pot fi inmanati direct familiei sau pot fi asezati intr-o tavita amplasata langa costiugul celui raposat. De obicei, la romanii crestin ortodocsi, perioada de priveghi dureaza in jur de 3 zile, in functie de perioada anului, dar si de ceea ce indica preotul.

Ceea ce este mai pregnant si ceea ce diferentiaza o familie indurerata al carei membru a decedat este purtarea unei panglici negre subtiri, doliul cum mai este cunoscut de catre noi romanii. De asemenea, si deasupra usii de la intrarea in casa in care este tinut mortul este amplasata o panza de doliu de culoare neagra care va sta acolo pana la pomenirea de 40 de zile oficiata de soborul preotesc.

Vorbele cel mai des intalnite in zilele de adanca intristare in care o familie se afla sub doliu sunt “Dumnezeu sa o/il ierte!”. Aceste cuvinte sunt rostite de toata lumea si inlocuiesc obisnuitele saluturi de zi cu zi. Tot in perioada de pana in ziua inmormantarii, preotul vine acasa la decedat si oficiaza slujba “Stalpilor”. Este vorba despre o rugaciune scurta(panihida), care alaturi de citirea din Sfintele Evanghelii este efectuata pentru sufletul celui raposat. Tot acum, fata bisericeasca binecuvanteaza si coliva pentru inhumare si o parte din bucatele care vor fi servite la praznicul de la biserica sau de acasa pentru cel care nu mai este in viata.

Locul de veci din cimitir este cu traditie. Fiecare familie crestina isi are propriul mormant

De obicei, dupa cele trei zile de priveghi si rugaciune a rudelor si apropiatilor de acasa pentru mort, vine ziua in care este oficiata punerea in mormant propriu zisa. Fiindca este vorba despre un procedeu care are de-a face cu Biserica, preotul nu numai ca va stabili tot ceea ce este de stabilit cu familia indoliata, dar, de asemenea, va vorbi cu clopotarul, cu groparul care va trebui sa pregateasca un loc de veci in cimitir pentru a aseza trupul lumesc al persoanei decedate, dar si cu “cantaretul” care va oficia cantari speciale pentru aceasta zi de adanca tristete.

Decimitirspre locul de veci din cimitir, de obicei familia isi are locul bine stabilit cu traditie, in care salasluiesc deja osemintele celorlalti membri ai familiei care au trecut in nefiinta cu mult timp in urma. Insa, cand mortul nu dispune de rude in viata, cei care se ocupa de pregatirile crestinesti de inmormantare pot alege si cumpara un loc in cimitir pentru a servi drept asezamant in pamant pentru trupul raposatului.

Odata ce se stabilesc toate aceste criterii din timp si cu cea mai mare atentie, in ziua procesului de inmormantare, familia celui in cauza pregateste tamaia si ofera preotului si cantaretului lumanari aprinse. De asemenea, si celor prezenti la casa de unde se conduce pe ultimul drum cel trecut in nefiinta, li se inmaneaza lumanari aprinse si prosoape sau batiste, pentru ruga si sufletul celui care nu mai exista printre cei vii.

Ordinea in convoiul funerar isi are rolul sau bine definit

O slujba emotionanta si premergatoare ritualului de ingropaciune se oficiaza la casa mortului, dupa care se pregateste convoiul de conducere pe ultimul drum al decedatului. Procesiunea in cauza se intruneste in felul urmator:

Primul in fata convoiului se afla un credincios cu crucea, care mai apoi va fi asezata la capul mortului. Dupa acesta, vor sta cei ce poarta coroanele si jerbele florale aduse de catre cei prezenti pentru transmiterea de condoleante familiei indoliate. In traditia crestin ortodoxa romaneasca exista si purtarea pe brate a mesei cu coliva si vinul, dar si a pomului cu darurile care se impart celor saraci la mormant. Dupa acestia, vor sta persoanele cu sfesnicele, icoanele si steagurile, iar mai apoi preotul sau preotii si cantaretii.

Elementul fara de care nu poaprocesiunea decedatuluite exista acest convoi este carul mortuar cu sicriul deschis. In ultima perioada, costiugul este purtat intr-o masina obisnuita cu lada sau intr-un dric funerar, insa in trecut si prin unele zone ale tarii precum Bucovina sau Maramures se obisnuia purtarea sicriului pana la biserica si apoi la cimitir cu carul cu boi sau acesta era purtat chiar de bratele mai multor barbati puternici care erau inruditi sau apropiati de-ai mortului.

Trebuie stiut faptul ca, in cazul oricarui convoi funerar stipulat de religia ortodoxa, atunci cand se ajunge la parcurgerea anumitor pasi de toata procesiunea, preotul spune in dreptul sicriului ectenia pentru cei adormiti intru veci. Tot ceea ce este stiut de catre oamenii care participa la o asemenea procesiune este ca momentul acesta este de o emotie aparte si linistea, pacea si intimitatea rudelor apropiate ale celui decedat trebuie respectate.

Prohodul pentru sufletul decedatului si ingropaciunea de la cimitir

Convoiul odata ajuns la biserica, va permite trecerea sicriului celui decedat in lacasul de cult, a preotului si a celor care vor intregi slujba de inmormantare. Coliva, vinul, colacii si capetele vor fi asezate in biserica sau in casa de praznuire cu o lumanare aprinsa in ele, care va arde pe toata durata desfasurarii slujbei funerare. Coroanele de flori cimitir sicriusi pomul cu darurile raman la usa bisericii. Langa sicriu, se vor aseza sfesnice cu lumanari iar atmosfera din timpul ceremoniei va fi una respectuoasa, solemna si sobra.

Tot acum se ofera si pomeni saracilor. Dupa slujba prohodului pentru sufletul celui mort, oficiata in biserica, aceeasi formula de oameni se indreapta catre cimitir, intru depunerea costiugului in cimitir, la locul de veci. Odata ce se ajunge acolo, fata bisericesca cuvanteaza ultima ectenie, cantandu-se in acelasi timp “Vesnica pomenire”. Toti cei prezenti isi iau ramas bun de la decedat iar apoi sicriul este acoperit cu capacul si preotul savarseste ultimele ritualuri de ingropaciune. Se binecuvanteaza coliva si colacii ce se ofera la cimitir celor prezenti.

Alte traditii funerare de mare insemnatate in randul crestinilor

In ceea ce priveste ultimele randuieli, toiagul(lumanarea spiralata) si icoana de pe pieptul raposatului sunt luate acasa de catre rude si urmeaza fi folosite si la slujba de pomenire de la patruzeci de zile de la ingropaciune. Coroanele cu flori si jerbele care au fost aduse drept condoleante sunt depuse peste groapa cu sicriul proaspat acoperita de gropar. Acestea simbolizeaza frumusetea si puritatea raiului, locul in care se doreste ca sufletul celui decedat sa ajunga.

In unele zone din tara, pomul cu scaritele, pupezele(mici colaci in forme diverse), cana de apa, prosop, fructele si bomboanele este despodobit la cimitir, dandu-se la fiecare participant la procesul de inmormantare cate ceva. In alte locuri, acest pom care este, de fapt, o creanga sau mai multe crengi dintr-un pom fructifer, este scuturat de podoabe si apoi se infige langa crucea de la capataiul decedatului. In Maramures, de exemplu, acest pom este rasadit chiar la capul mortului.

O alta traditie dupa ingropaciunea celui plecat dintre cei vii se refera la datul de pomana peste groapa a diferite lucruri: pilote, perne, lenjerii, caldari de apa, gaini sau orice altceva. Asta reprezinta un gest de milostenie si de pomana pentru sufletul celui mort, care trebuie cinstit in anumite feuri de catre cei inca in viata din familie.

Dupa toate cele necesare de efectuat la cimitir, familia indoliata cheama la masa sau la praznic, cum se mai spune, pe cei care au participat la slujba si la intregul convoi funerar. Dupa ce si aici se oficiaza o mica slujba de binecuvantare a bucatelor, se spune o mica rugaciune in gand pentru iertarea pacatelor celui raposat. Paharele se inchina tot cu vorba “ Dumnezeu sa-l ierte” sau “Dumnezeu sa primeasca” si “Bogdaproste”, in semn de multumire. La fel se raspunde si dupa ce se primesc anumite daruri si pomeni din partea familiei indurerate.

Obiceiuri si pomeniri dupa punerea in mormant a celui decedat

Dupa cum bine se stie si se respecta in traditia crestin ortodoxa, daca ziua inmormantarii cade in post, atunci toata mancarea si darurile trebuie sa fie de post, fara a infrupta pe cineva cu buna stiinta. Pentru ca viata omeneasca nu se sfarseste pe Pamant, prin moartea trupului, decedatul se pomeneste si ii sunt oficiate slujbe si dupa inmormantare.

Prima slujba de la biserica este aceea de la 9 zile dupa ingropaciune, in care se face slujba, se pomeneste din nou sufletul celui decedat, dar se si dau pomeni pentru iertarea pacatelor.

Pomenirea imediat urmatoare este cea de la 40 de zile de la inmormantare. Aceasta este efectuata in cinstea Inaltarii pomenirea mortilorla cer a Domnului Iisus Hristos, care a avut loc la 40 de zile de la Inviere. Se mai numeste slujba de ridicare a Panaghiei, unde se pregateste un colac si o icoana. Din acea coptura, preotul scoate o particica ce va fi asezata pe icoana si apoi impartita membrilor familiei indoliate. Tot acum se dau de pomana tot felul de lucruri fizice, care sa ajute saracilor si sa ceara iertare de pacate in fata Lui Dumnezeu.

Se mai fac pomeniri si slujbe si la trei, sase si noua luni de zile, inchinate Sfintei Treimi, dar si in fiecare an pana la 7 ani de la moartea celui in cauza, cea din urma slujba fiind inchinata celei de-a 7 –a zile a facerii lumii.

Servicii de inmormantare oferite cu respect in momentele cele mai triste

“Trupul omenesc este ingropat in pamant si inceteaza sa mai existe ca trup. Insa din elementele in care s-a descompus, asemenea celulelor semintei de grau, prin puterea Lui Dumnezeu va invia un nou trup, nu unul stricacios, neputincios si fara de vlaga, ci un nou trup duhovnicesc, plin de putere, de nestricaciune si de slava. “ – Sfantul Ierarh Luca al Crimeei

In scopul de a savarsi toate aceste datini si traditii bisericesti pentru inormantarea unei persoane trecute in nefiinta, este nevoie de participare si din afara familiei indoliate. Pentru ca durerea este mare si gandirea nu mai este limpede, pentru respectarea tuturor pregatirilor si serviciilor de ingropaciune, serviciile noastre, ale firmei Funerare Alexandru din Bucuresti, se ocupa, la cerere, de tot ceea ce inseamna asta.

Clientii nostri au confirmat de-a lungul timpului faptul ca serviciile oferite de Funerare Alexandru sunt de exceptie, reprezentant un real ajutor pentru perioada de doliu. Mai mult de atat, pentru ca datinile si toate obiceiurile de deces sa fie respectate intocmai, firma noastra ofera consiliere gratuita si lucreaza si cu ajutorul de inmormantare, ceea ce implica zero costuri din partea familiei indoliate.