Nimic nu este mai dificil decât momentul în care pierzi o persoană dragă. Această experiență este copleșitoare pentru orice adult, iar pentru copiii mici poate fi o experiență cu mult mai dificilă. Asta deoarece le va fi foarte greu să înțeleagă și mai ales să gestioneze astfel de emoții.

De asemenea, părinților le poate fi destul de greu să discute cu cei mici, pentru a le vorbi despre conceptul de pierdere și mai ales să îi ajute să își exprime durerea într-un mod sănătos.

De aceea, în rândurile următoare am decis să oferim mai multe sfaturi și recomandări părinților care trec printr-un astfel de moment. Iată care sunt sfaturile noastre cu care poți depăși mai ușor provocarea de a vorbi cu copiii despre pierderea unei persoane apropiate:

Alege momentul potrivit

Este important să găsești momentul potrivit pentru a discuta despre pierderea suferită. Prin urmare, trebuie să alegi un mediu liniștit dar și un moment în care copilul se simte în siguranță și mai ales confortabil. În acest fel, discuția va fi mai ușor de purtat.

Folosește un limbaj simplu, adecvat vârstei celui mic

Atunci când discuți cu cei mici despre pierderea suferită, este important să folosești un limbaj adaptat vârstei lor, evitând astfel termenii complicați. Pierderea trebuie explicată în termeni simpli, iar adevărul nu trebuie ascuns.

Inspiră-le siguranță

Copiii se pot simți în pericol atunci când pierd o persoană apropiată, iar asta deoarece le va fi dificil să înțeleagă ce s-a întâmplat. Prin urmare, este important să fii aproape de ei, asigurându-i că sunt protejați și au parte de siguranța dorită.

Încurajează-i să își exprime emoțiile

La fel precum adulții, copiii pot simți o mulțime de emoții în astfel de momente. Furia, tristețea și confuzia vor fi sentimente trăite de cei mici, așa că trebuie să îi încurajezi să își exprime emoțiile. Aceștia trebuie să înțeleagă că nu este nimic greșit în a avea astfel de emoții.

Răspunde tuturor întrebărilor

Fiind într-o stare de confuzie accentuată, cei mici vor avea numeroase întrebări despre ceea ce s-a întâmplat. Răspunde-le sincer și deschis, deoarece le va fi de ajutor. Mai mult decât atât, în cazul în care nu știi ce să răspunzi, trebuie să recunoști asta și să le spui că veți căuta răspunsurile împreună.

Păstrează rutina zilnică

Chiar dacă viața voastră va fi dată puțin peste cap de evenimentul petrecut, este important să păstrezi rutina zilnică. Asta deoarece copilul va beneficia de siguranță și predictibilitate într-un moment în care totul pare nesigur.

Solicită ajutor profesional

În cazul în care simți că situația te depășește, iar cei mici au dificultăți în ceea ce privește gestionarea durerii, poți lua în considerare ajutorul profesional pe care specialiștii îl oferă. Consilierea și terapia pentru copii sunt opțiuni pe care trebuie să le ai în vedere, deoarece pot fi de mare ajutor.

În concluzie, chiar dacă este dificil să vorbești cu un copil despre pierderea unei persoane apropiate, este important să discuți cu el deschis despre întreaga situație. Aplică recomandările noastre iar astfel veți depăși mai ușor acest moment sensibil.

Aveti o intrebare?
Va rugam sa luati la cunostinta politica noastra de protectie a datelor  inainte de conversatie
Call Now Button